Mișcare, lume, tehnică. Studii fenomenologice

   „În alcătuirea acestui volum am selectat nouă texte redactate între 1964 și 1976, fără îndoială perioada cea mai fecundă a gândirii sale. Selecţia operată caută, în primul rând, să ofere un acces la temele centrale ale proiectului patočkian de reorientare a fenomenologiei. Filosoful ceh discută, rând pe rând, posibilitatea unei reactivări fenomenologice a conceptului aristotelic de mișcare; importanţa (și limitările) conceptului de „lume a vieţii”, tematizat în cadrul tradiţiei fenomenologice; necesitatea unei noi înţelegeri a subiectivităţii, care dă naștere doctrinei celor „trei mișcări fundamentale ale existenţei umane”; caracterul decisiv al unei meditaţii asupra istoriei și asupra resurselor de sens pe care prezentul le conţine (sau le exclude) pentru configurarea proiectului fenomenologic; însemnătatea conceptului de libertate pentru explicitarea gestului inaugural al fenomenologiei.Totodată, prin alegerea textelor traduse în acest volum am căutat să restituim varietatea „mediilor” în care efortul teoretic al lui Patočka s-a articulat: studii realizate în marginea unor autori majori ai tradiţiei filosofice și meditaţii personale, texte publicate și manuscrise de lucru, conferinţe internaţionale și transcrierea unor seminarii private clandestine. În toate acestea răzbate o aceeași voinţă fundamentală, cea de a relua pe cont propriu drumul parcurs de fondatorii fenomenologiei, de a restitui sensul profund al căii pe care au deschis-o, nu pornind de la litera textelor lor, ci de la „lucrurile însele”. Opera lui Patočka este pluristratificată nu doar la nivel fiosofic, ci și lingvistic. Filosoful ceh și-a redactat textele în trei limbi diferite (cehă, germană, franceză). Pentru ca această diversitate să devină vizibilă cititorului român, am selectat texte redactate în fiecare dintre aceste limbi” (Dragoș Duicu și Ovidiu Stanciu)

JAN PATOČKA (1907-1977), născut la Turnov în familia pedagogului și filologului clasic Josef Patočka, își începe studiile de filosofie și de limbi slavice și romanice la Universitatea Karolina din Praga în 1925. A beneficiat de două importante burse de studii care i-au permis să-și desăvârsească formația universitară, grație unor sejururi la Paris în 1928-1929 (unde a asistat la „Conferințele pariziene” ale lui Husserl din 1929) și la Berlin și Freiburg, în 1932-1933. În 1933, la Freiburg, a urmat cursurile lui Heidegger și a participat la seminariile private organizate de Husserl si Fink. A fost, în 1935, unul dintre fondatorii „Cercului Filosofic” de la Praga. În 1936 și-a susținut lucrarea de abilitare cu titlul Lumea naturală ca problemă filosofică . În urma schimbărilor politice din Cehoslovacia de după al Doilea Război Mondial, Patočka a trebuit să renunțe la perspectiva de a desfășura o carieră academică. „Liberalizarea” regimului politic cehoslovac de la mijlocul anilor ’60 i-a permis, pe de-o parte, să revină la universitate – mai întâi ca lector asociat (1965), apoi ca profesor (1968) – si, pe de altă parte, să reînnoade contactele cu mediul stiințific internațional, predând ca profesor invitat în Belgia si Germania Federală. Însă după reprimarea brutală a încercărilor reformiste ale regimului cehoslovac, filosoful ceh s-a regăsit într-o situație precară: fără drept de semnătură si fără posibilitatea de a călători în străinătate, Patočka și-a canalizat energiile spre seminariile private clandestine pe care le organiza alături de apropiați. În ianuarie 1977 a fost proiectat în centrul scenei publice internaționale ca purtător de cuvânt – alături, printre alții, de Václav Havel – al Chartei 77, o platformă de protest împotriva politicilor represive ale guvernului cehoslovac. Acest angajament public, care avea să-l coste viața, a deschis calea receptării operei sale dincolo de frontierele Cehoslovaciei.